turnul din parcul palatului stirbey - buftea

Am plecat catre Buftea fara un plan precis, stiam ca acolo e un turn, insa nu stiam unde si nici cum sa ajung la el. Fusesem la Buftea acum vreo sase ani, cu vecinul varului meu care facea masuratori de cadastru si ma tinusem de mila pentru teodolit in timpul unor zile geroase de iarna.

















Atunci am vazut pentru prima oara turnul, cand masuram traseul ce urma sa il faca o conducta de apa. Itinerariul ei trecea pe langa parcul inchis al palatului Stirbey de la Buftea, care la vremea aia, adica prin 2000, era inca deschis pentru public, avea restaurant si hotel unde se retrageau la odihna scriitorii.






















Intre timp parcul, palatul, inclusiv turnul au fost revendicate de urmasii familiei Stirbey, dupa cum se poate citi aici, pe la jumatatea paginii.

Am ajuns la Buftea cu un maxi-taxi care a facut vreo 20 de minute de la gara pana la destinatie. Am vazut turnul inca de pe drum, de la inaltimea podului de peste calea ferata, de langa intrarea in oras. Apoi m-am apropiat de el pe un drum laturalnic. Cand am ajuns in fata portii palatului, am intrebat un gardian daca parcul este inca vizitabil. Si nu era. Stiam ca exista in Buftea un turn intr-un parc si nu stiam daca e chiar acolo, langa palat sau in alta parte.

A trebuit sa ocolesc si mai mult, sa dau roata unui lac, sa intru prin zidul unui cimitir pe terenul parcului. Parcul este amenajat peisagistic intr-un mod similar Cismigiului. Are o padure de copaci batrani in mijlocul careia este un lac. O alee inconjoara padurea, iar in extremitatea estica, intre copaci e ascunsa o superba capela neogotica.

Exact in partea cealalta a lacului, asezat simetric fata de capela, se afla turnul de apa. In ziua aceea mohorata de duminica in care am fost pana acolo, paznicii probabil ca motaiau plictisiti prin jurul palatului si nu prea aveau chef sa se plimbe prin parc.






















Cum se intampla de obicei, turnul e foarte deosebit de cele vazute pana acum. Pilonii exteriori de sustinere au la fiecare etaj bolte in partea superioara, un pilon central fiind si casa scarilor prin care se poate ajunge in camera de sus. Turnul are forma octogonala.

















Structura de sustinere este foarte interesanta, pilonii fiind conectati intr-un sistem de bolti de beton, care m-a facut sa ma gandesc la ceva organic, cum ar fi crengile unui copac sau nervurile unei frunze. Desi arhitectul nu a invelit in zidarie structura, a gandit-o in asa fel incat forma sa fie o intalnire fericita dintre functiune si aspectul decorativ.

















Incaperea de la baza turnului este destul de mare, turnul avand cinci etaje in inaltime. Cred ca e construit undeva intre finele sec XIX si inceputul secolului XX.

Dupa ce am facut pozele am sarit gardul parcului, iesind intr-un maidan invadat de caini si de gunoaie. Undeva mai in spate se vedea un turn comunist, al unei fabrici din apropiere. M-a izbit schimbarea de peisaj.

Ma aflam la marginea unui teren viran dintre fabrici, in spatele unui cinematograf comunist parasit. Totul arata jalnic si dezordonat, acoperit de gunoaie. Si la cativa metri mai incolo, de cealalta parte a gardului, se afla paradisul acela tacut si ordonat, cu atmosfera lui sobra si contemplativa.

















Am iesit la drumul national, un drum prafuit de provincie saraca. In departare se vedeau niste blocuri cu patru etaje, destul de jalnice.

Am intrat din nou pe un drum lateral, ca sa fotografiez si turnul comunist de langa fabrica. Pe strada fabricii se insirau niste case darapanate si saracacioase, unele din chirpici. Putea fi secolul XIX, putea fi un timp imemorial, satesc, neclintit de tehnologie, putea fi periferia cea mai saraca a unui oras micut, asezat in marginea unui domeniu feudal.






















Am fotografiat de la departare si turnul comunist, pe care se asezase un stol enorm de ciori, care migrau din cand in cand pe campul de langa cinematograful parasit, suindu-se apoi pe turnul din parcul palatului, asezandu-se acolo, peste copaci, pentru o vreme.

2 comments:

dianatampau said...

genial.m-ai facut sa imi doresc sa merg si eu acolo. sper sa si reusesc. merci

Anonymous said...

frumoasa descriere ...exceptionala...dar sa stii ca "satul "de care vorbesti e un imens oras care are o adevarata istorie in spate ...puteai macar sa te informezi inainte de a posta acest comentariu ...