cel mai de nisa blog
Towerspotting e nominalizat la categoria cel mai de nisa blog pe pagina lui Novac. Daca vreti, puteti vota aici.
turnuri de apa - arhitectura industriala
Towerspotting e nominalizat la categoria cel mai de nisa blog pe pagina lui Novac. Daca vreti, puteti vota aici.
Am descoperit turnul de apa din zona Rahova - Uranus in cursul acestei plimbari prin oras. Fotografia este facuta de Vlad Nanca, atunci cand a intrat in incinta vamii.
Dupa cum scrie in micul istoric de mai jos, turnul este unul dintre primele in Bucuresti, construit la 1899 si are o vechime de 107 ani. Rezervorul i-a fost scos si in camera de sus se spune ca va fi amenajata o cafenea. Chiar daca nu este facuta intotdeauna dupa cum ne-am dori, reconversia turnurilor de apa este o realitate, asa cum am mai aratat si in alta parte.
Iata si un scurt istoric al vamii luat de aici:
Bursa Marfurilor, a fost conceputa in 1894 de catre arhitectul italian Giulio Magni, ca parte a ansamblului Vamei Bucuresti-Antrepozite. Intreg ansamblul a fost inclus intr-unul dintre primele programe de modernizare a orasului, implementat de primarul Nicolae Filipescu. Magni a realizat peste 160 de lucrari, printre care se numara, de exemplu, Hala Traian.
Pe langa Bursa Marfurilor, Vama Bucuresti-Antrepozite cuprindea inca o cladire administrativa, patru depozite si unul dintre primele castele de apa construite in Romania. Vama si-a deschis pentru prima data portile la 15 iulie, 1899, dar lucrarile nu s-au finalizat decat in 1945, acestea trebuind sa repare si daunele provocate de un incendiu, la sfarsitul primului Razboi Mondial.
Dupa 1983, Vama Bucuresti-Antrepozite a servit ca loc de organizare a santierului pentru lucrarile de la Casa Poporului. La scurt timp dupa un al doilea incendiu al Vamei in 1990, ansamblul a trecut, segmentat, in proprietate privata.
In 1906, in Parcul Carol a avut loc Expozitia Internationala. Pentru aceasta ocazie au fost ridicate mai multe constructii, printre care si Castelul de Apa, ce era o reconstituire in mic a Cetatii de la Poenari a lui Vlad Tepes.
Anul acesta turnul implineste 100 de ani. In interiorul sau se afla Oficiul National pentru Cultul Eroilor. Turnul de apa mai functioneaza inca si alimenteaza serele de pe strada Popescu Candiano, in care cresc rasadurile de plante pentru straturile de flori ale parcului.
Cladirea este intr-o stare nu tocmai buna si de aceea institutia care il locuieste incearca demararea unei campanii de renovare.
Dupa cum se poate vedea din aceste fotografii, cladirea face parte din familia castelelor de apa de la inceputul secolului. Deosebirea dintre un castel de apa si un turn de apa consta tocmai in prezenta sau absenta unor cladiri adiacente turnului. Am fost fascinat mult timp de castelele de apa poloneze, dintre care cele de la Wroclaw si de la Brynek sunt cele mai impresionante. Iata insa ca exista unul si in Bucuresti.
Astazi am fost in vizita la mama. Ma plictiseam acasa (vine sesiunea), Diana era pe la scoala iar mie imi mergea execrabil netul (incercam sa vad un serial). Ajung acasa, trag tot serialul, niste filme, foarte frumos afara, ce mai, o super zi :).
Acesta este momentul narativ in care pe erou "l-a mancat in cur / l-a pus draku". Am luat aparatul foto si m-am suit pe acoperis sa trag niste poze cu turnul de apa pentru tine. Si brusc, uitandu-ma spre turn, observ altele 2 in departare (uita-te cu atentie in 'cateva de pe casa'"). Opa... zic eu, some new stuff. Cobor. Ajung in sufragerie. Ma imbrac, iau ghiozdanul. Imi iau la revedere de la cine era pe acolo si spun ca aduc
Voi povesti doar pe scurt aventura din turn, lasand pozelor aceasta onoare.
Trecem prin ea, ma aduce langa niste scari, imi spune ca tre sa se intoarca, dar daca vreau sa fac si pe acoperis sa o iau pe acolo. OK DUD !!! (am uitat sa mentionez ca bateriile se terminasera in turn).
In fabrica, 3 etaje enorme (enorm as in 1000 - 1500 oameni lejer la un party). Am facut si niste poze de pe acoperis inainte ca bateriile sa moara definitiv. Setul de rezerva da putere doar sa apara pe display "empty bat.". Decolez si cobor.
Revin la nenea, il intreb ce-i cu fabrica, imi spune ca tot ce e in curte aici se va darama in martie - aprilie - mai pentru a construi blocuri de locuinte. Il intreb daca se poate inchiria locul pentru un eveniment. Imi spune ca 5 milioane pentru 24 de ore (tarif pentru filmari). Curent electric cat sa alimenteze o fabrica, cum zice nea Teo (de la Teodorescu).
Valachus per skorilo a lasat cateva poze drept comentariu la un post mai vechi.
Este vorba despre un turn din Targu Jiu care a fost transformat in benzinarie Petrom. Prima data am auzit de el de la Luiza Zamora si am incercat sa-l gasesc pe net.
Am primit tot felul de intrebari in ultimul timp. Ar putea fi folosite turnurile de apa la ceva? Ar putea fi transformate in locuinte, in studiouri de artisti?
Iata ca statul s-a ingrijit de asta si a facut primii pasi.
Un alt exemplu de utilizare a unui turn de apa este cel al turnului din Drumul Taberei. La parterul sau este deschis de mult timp un magazin alimentar.
Citind un ziar din Chisinau, mojaro a dat peste turnul de apa din strada Albisoara. Turnul este o varianta a turnurilor de apa comuniste/farfurie zburatoare, cu un rezervor geometrizat si piloni de ciment in loc de tubul de sustinere.
Asta face ca tipologia turnurilor comuniste sa se mai diversifice un pic, in Bucuresti sunt enorm de multe din tipul clasic, fara mari diferente.
La sfarsitul uneia din spatamanile trecute am plecat din nou dupa turnuri. De data asta voiam sa ajung la cele trei turnuri vazute de la balcon. Aveam impresia ca sunt destul de aproape unel de altele. Nu stiam ca in fotografia respectiva, neobservat de mine, mai era un al patrulea turn.
Nici nu eram pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze. Plecasem de-acasa cu un plan bine stabilit, care s-a dat peste cap din momentul in care am ajuns la capatul tramvaiului 16, la Republica, unde am vazut alt turn de apa. Este construit din metal, fiind asezat in acceasi curte cu niste instalatii electrice.
Acum cateva posturi vorbeam despre turnul de metal de la gara Grivita ca fiind cel mai nou vazut pana acum. In momentul asta nu stiu ce sa mai cred. Turnul de la Republica parea de-abia instalat, nou-nout. Nu am putut sa ma apropii de el, asa ca l-am pozat peste gard si am mers mai departe.
In curtea fabricii vecine am gasit alt turn. De data asta o varianta cu invelis de zidarie al altui turn de la gara Grivita. Acela avea insa pilonii de beton lasati la vedere si un rezervor mai voluminos.
I-am dat tarcoale vreo jumatate de ora, pentru ca nu reuseam sa gasesc straduta laterala din care sa il pot fotografia mai de-aproape.
Intr-un final am gasit-o si am facut si pozele. Eram inca foarte departe de cele trei turnuri pe care le vazusem de la balcon. Nici macar nu reusisem sa le reperez inca.
Faptul ca gasisem din intamplare alte doua turnuri era complet neasteptat. Intr-un fel reusisem sa ma obisnuiesc cu felul de surprize in timpul plimbarilor in cautare de turnuri. Insa efectul de uimire totala era de fiecare data acelasi: brusc ma trezeam in locuri necunoscute in fata unor lucruri pe care imi dorisem se le descopar.
Zona in care umblam arata asa. Fabrici pe dreapta, in mijloc un treasament de cale ferata inalt cat un etaj si in stanga o mare de case ce formau un sat. Dupa ce am mai mers un pic catre limita orasului am gasit primul turn vazut de la balcon. Era ascuns in spatele cladirilor unei fabrici. Nu am putut sa intru sa il fotografiez de dedesubt, asa ca am mers mai departe.
Urcandu-ma pe terasamentul de cael ferata am vazut si celelalte doua turnuri. Unul era drept in fata, undeva la orizont, in prelungirea sinei. Celalalt era mai aproape de mine, construit in jurul unei fabrici de ciment asezata in partea stanga, in mijlocul campiei, acolo unde se terminau casele.
Eram deja obosit de atata mers pe jos si m-am asezat in statia autobuzului. Am lasat turnul de la fabrica de ciment la o parte, pentru a vedea ce e cu celalalt, din capatul sinei. Autobuzul 103 a intrat in statie. M-am suit in mijlocul unei algomeratii de oameni jerpeliti care vorbeau urat, care parca fugisera din casele lor, lasand peisajul in parasire, pentru a se aduna in cei cativa metri patrati ai autobuzului in miscare.
M-am asezat pe scaun asteptand revelatiile din fereastra, uimit de contrastele puternice din peisajul zonei industriale cu aspect subdezvoltat. Pe partea stanga, acolo unde erau casele, randuri de blocuri mizere de patru etaje ocupau pentru cateva clipe patratul ferestrei pentru a se transforma mai incolo in marea nesfarsita de case incropite din tot felul de deseuri.
Peste toate se zarea turla unei biserici, printre pomi se mai vedeau cateva case mai rasarite care se pierdeau intre celelalte. Pe partea dreapta cladirile fabricilor continuau una dupa alta, cu instalatiile lor parasite si cladirile decojite aratand destul de jalnic.
La un moment dat drumul a facut un cot si am vazut dintr-o data alte trei turnuri. Unul dintre ele apartinea celor trei pe care le vazusem de la balcon. Eram destul de buimacit de reperele astea care aparusera dintr-o data, asa m-am hotarat sa le iau unul cate unul, sistematic.
Obisnuit deja cu paznicii care nu inteleg nimic si nici nu vor sa inteleaga, abordez explorarea urbana pe ideea hit and run. Ma apropii atata cat pot, pun cat mai putine intrebari si nu incerc sa fortez mana unor persoane care ar putea foarte bine sa ma intarzie pe drumul meu catre urmatoarea descoperire.
Asa incat sunt destul de reticent la idei de genul ce-ar fi sa intram inauntru, in fabrica, sa vedem cum e. De data asta insa, mi-am calcat pe inima si am patruns pe intrarea secundara in incinta fabricii de oxigen.
In imaginea de mai sus e intrarea principala.
Fabrica este de fapt un complex de instalatii care s-au desprins dupa revolutie din intreprinderea comunista. In curtea fabricii coexista acum mai multe societati comerciale si probabil de-asta nu m-a intrebat nimeni nimic in timp ce faceam poze in curtea lor. Cateva femei ieseau de la servici, impasibile si obosite, carandu-si pungile catre casa.
Am patruns pana la baza turnului si l-am fotografiat, apoi am iesit afara si m-am indreptat catre urmatorul. Numai atunci mi0am dat seama ca puteam sa ocolesc prin spate si sa il fotografiez de-acolo, fara probleme.
Urmatorul turn este similar cu cel de la Doamna Ghica. Este situat in curtea fabricii Elecrobobinaj. Peste drum, niste muncitori cu aspect de homeless rupeau tocurile usilor si ferestrelor de la fabrica apropiata, lasata in parasire.
Accesul la baza turnului a fost usor. Era chiar in marginea gardului si l-am fotografiat din drum. Se facea seara si incercam sa gasesc drumul catre urmatorul.
Putin mai incolo se ridicau inca doua. Un turn comunist si unul similar cu cel din intersectia Soselei Pantelimon cu Soseaua Catelu. Erau destul de aproape, la marginea unei balti inghetate cu papura pe deasupra, pe al carei mal o sonda de petrol se straduia sa extraga seva din pamant.
La orizont, in mijlocul campiei mai era unul identic cu cel de la fabrica Electrobobinaj, catre est. Inspre sud-est se mai vedeau inca vreo trei, unele farfurie zburatoare, altele pe care nu le puteam distinge foatre bine. Le-am intors spatele, nu eram pregatit sa traversez toata campia pana pe platforma industriala Policolor. Era deja tarziu si trebuia sa ma indrept catre cele din apropiere.
Turnul de langa Vama Catelu era vandalizat. Nu mai functioneaza, nu mai are tevi prin care sa primeasca apa. Balustradele metalice au disparut, la fel ca si acoperisul. Era inconjurat de o haita de caini si de cateva containere descarcate probabil din tren de macaralele de pe marginea sinei.
Am trecut calea ferata si peste drum era Gara Catelu. Si in spatele ei o fabrica cu un turn comunist clasic. Am trecut pe langa gara, am intrat in camp si m-am apropiat de fabrica ce parea jumatate parasita, jumatate in folosinta. O caruta cu cal a trecut in goana pe ulita din spatele campului si printre case s-a lasat linistea.
In gara stationa locomotiva de la silozul de pe strada Vergului, unde locuiesc. Gasisem acum si locul in care disparea in fiecare dimineata locomotiva, urmand sa se intoarca in fiecare seara la siloz, pentru noapte.
Silozul tine de fosta fabrica de paine Titan si impreuna cu restul de cladiri care adaposteau instalatia e posibil sa fie demolat in curand. O firma imobiliara si-a agatat bannerul de cladirea silozului, inconjurat de celelalte cladiri fara ferestre, lipsite de mobilier.
Terminasem ce aveam de facut. M-am asezat in statia de 103 ca sa ma intorc acasa. Era deja intuneric. Eram multumit de lucrurile pe care le gasisem. Am asteptat pana acasa ca sa descarc pozele si sa vad ce a iesit din plimbarea mea. Planuisem doar sa merg pana la capatul lui 16 sa gasesc cele trei turnuri vazute de la balcon.
Am ajuns in schimb la marginea orasului, am fotografiat sapte turnuri si am vazut multe altele. In fotografia de mai jos, de exemplu, se vede turnul din Titan, la care inca nu am ajuns, fotografiat la iesirea din fabrica de oxigen.
In plimbarea mea am gasit si alte lucruri, in afara de turnuri. Am aflat ca Fabrica Republica inchiriaza halele tuturor celor care sunt dispusi sa plateasca, pentru tot felul de activitati. Si asta dintr-un panou enorm pus in fata la intrarii.
Si am mai gasit si o biserica construita intr-o casa a unui particular, care arata incredibil. Pentru ca imaginea casei-vagon cu un singur etaj sa fie corecta din punct de vedere simbolic, enoriasii sau cine-stie-cine facusera un fronton semicircular care imita bolta unei cupole.
Casa avea si un clopot enorm in curte, mozaicuri pe fatada si prea putin ortodoxele dar mult iubitele vitralii. Dar despre ele alta data, in alta parte.
Afara e prea frig pentru expeditii prin oras. Am gasit fotografia pe google, aici.
Am fotografiat 24 de turnuri si am gasit inca 21 de alte turnuri noi, insa in fiecare seara cand ma intorc de la servici sunt uimit de turnurile de la mine din cartier.
Sunt multe motive pentru care m-am apucat sa caut turnuri in Bucuresti, dar cred ca si faptul ca in jurul casei mele se gasesc doua dintre ele a avut un oarecare rol in toata povestea asta. Unul este cel de la intersectia Morarilor, iar celalalt cel de pe strada Sandu Cluceru. Pe unul din ele il vad si de la balcon.
Intr-o zi de week-end am iesit pe celalalt balcon. La orizont am vazut inca trei turnuri. Stiam de ele din ziua in care ma urcasem pe terasa institutului parasit. Insa nu ma asteptam sa fie atat de aproape, vizibile chiar si din camera mea in timpul amiezii, atunci cand soarele bate razant, exact pe verticalele lor de beton.