21 mai 2006

Am inceput pe bulevardul Theodor Pallady, unde cautam un turn enorm pe care il vazusem de pe terasa institutului parasit. Stiam ca e pe linia lui 40, insa trecusem de el fara sa il vad, pentru ca era ascuns in spatele unei fabrici.






















E poate la fel de mare ca si turnul de beton de la Gara Obor, avand aproape acceasi forma. O diferenta ar fi poate finisajul diferit al tubului de sustinere, care de data asta poarta urmele turnarii succesive a straturilor de beton.















M-am apropiat cat am putut de el, m-am aplecat pe deasupra gardului ca sa il fotografiez, insa nu am putut sa ajung langa el. M-am dus chiar si la poarta deschisa larg, pazita de un caine care se lafaia la soare.

Eram la zece pasi de fundatia turnului, de unde as fi putut sa il fotografiez privind in sus, pentru a-i pune in evidenta silueta stranie si exagerata. In ghereta paznicului bazaia un televizor, asa ca am renuntat, am facut o poza din poarta si am plecat mai departe. Era prea cald si nu aveam puterea ca sa infrunt o conversatie inutila. Fabrica era prevazuta cu un sistem de supraveghere cu camere video, asa ca nu voiam sa insist prea mult.






















Dupa ce am traversat un camp intreg, la marginea caruia se vedeau blocurile, am ajuns la o fabrica partial parasita, langa strada Valsanesti. Aici am avut noroc, turnul era asezat langa un gard, asa ca am putut sa ma strecor pana la baza lui si sa fac o poza.

E unul dintre turnurile comuniste tipice, insa cu micile variatii de rigoare. O fundatie cilindrica ce se prelungeste pana la jumatatea tubului de sustinere, un rezervor neglijent turnat in forma, cu tot felul de denivelari, colorat apoi in caramiziu prin adaugarea unui pigment in mortar.






















Turnul se afla intr-o zona marcata de contraste puternice. O fabrica (foto 3) e asezata la marginea unui camp pe care pasc oi si capre, casele unui sat trimit la o lume rurala, nu la una legata de oras. Si printre ele circula autobuzul, transportand locatarii din blocurile de patru etaje plantate la marginea satului, pana la capatul unui tramvai.















La intoarcere din zona Republica am trecut pe langa turnul de pe strada Nicolae Rosu. Aveam niste poze cu el, insa fusesera facute in timpul iernii, cu un aparat mai slab.






















De data asta l-am fotografiat cum trebuie, nu mi-a mai tremurat mana de frig.






















In schimb am fost surprins sa observ ca rezervoarele de nisip, sau de ciment ale depozitului Lafarge nu mai erau.















M-am intors spre casa prin curtea supermarketului Cora, pe care atarnau niste semne ce spuneau ca fotografiatul este interzis in perimetrul magazinului. Eu insa voiam sa ajung la rezervoarele de apa si de combustibil din partea de est a parcarii.















Rezervoarele dotate cu pompe au luat locul turnurilor de apa, care sunt mai costisitoare de construit. Chiar si blocurile comuniste au pompe de apa sau statii de pompare ce inlocuiesc turnurile de apa, furnizand apa sub presiune.
















Inainte de a ajunge in raza gheretei paznicului care le pazea, am reusit sa fotografiez si etichetele de pe doua dintre cele trei rezervoare. Al treilea se pare ca este un rezervor de combustibil.
















Ultimul turn nu este din Bucuresti, ci din Timisoara. Fotografiile sunt facute de sonic, in timpul studentfest. Turnul din Str. Gheorghe Baritiu nr. 3 apare si pe situl cu monumentele istorice din din Timisoara.






















Este construit intre anii 1912-1914, dupa cum spune acest site. Il puteti vedea si intr-un post mai vechi, alaturi de multe alte turnuri din tara. Se vede si din satelit.